Ialomiţianu, un CRE(s)TIN

Share

Tuesday, November 30, 2010


     Legalizarea şi impozitarea prostituţiei ar trebui decisă numai împreună cu Biserica, care apreciază că activităţile economice ale Bisericii nu vor fi impozitate deoarece aceasta primeşte puţini bani de la buget iar statul are datoria de a impulsiona activităţile culturale, a declarat Gheorghe Ialomiţianu, ministrul Finanţelor Publice.



      “Haideţi să facem ceea ce trebuie. Să respectăm anumite instituţii. Nu cred că de dragul banilor la buget trebuie să exagerăm uneori. Aici (impozitarea prostituţiei n.r.) o decizie trebuie luată împreună cu Biserica”, a spus Ialomiţianu la ProTV dacă ar susţine legalizarea şi impozitarea prostituţiei, ceea ce ar aduce venituri substanţiale la bugetul de stat.



      Ialomiţianu se pronunţă împotriva impozitării Bisericii: "Trebuie să ajutăm biserica, pentru că de la buget nu vin foarte mulţi bani, iar această activitate cred că trebuie susţinută de stat”



Source: jurnalul.ro




     Ialomiţianu vădește lipsă de inteligență.  Datoria statului este de a impulsiona Biserica? Dar statul a auzit de drepturile garantate de Constitutia Romaniei, dreptul la viata si la ingrijiri medicale? 



    Azi este 1 decembrie, Ziua Mondiala de Lupta impotriva SIDA. Romanii cu HIV/SIDA rezista prin selectie naturala. Citez de pe hotnews.com: "Pentru prima data, in programul HIV/SIDA s-au introdus listele de asteptare. Cu alte cuvinte, pacientii care ar trebui sa intre acum pe tratament sunt amanati din cauza faptului ca bugetul alocat de Casa Nationala nu i-a luat in calcul in anul 2010, avertizeaza UNOPA."


...........




     Avem nevoie de legalizarea prostitutiei? Mai mult ca niciodata, iar biserica nu are niciun drept asupra deciziei de legalizare a prostituiei. Alin Fumurescu zicea bine acuma vreo 2 luni pe Voxpublica: "Nici criminalizarea sau decriminalizarea homosexualitatii, nici avorturile, nici casatoriile intre homosexuali, dar nici consumul de alcool, fumatul in spatii publice, legea adoptiilor, a divorturilor, alegerea intre monarhie sau republica, s.a.m.d. nu au fost controlate si, cu atat mai putin, legiferate de catre Biserica." 

    




     Romania nu are nevoie de moralistii evului mediu, Romania trebuie sa evolueze, romanul trebuie sa ajunga sa gandeasca pentru el, sa isi formeze propria lui moralitate. 



0 comments:

  © Blogger template Newspaper by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP